Media

Remus Borza, numit preşedinte al grupului Polisano

Aug 19, 2014, Sursa
Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Avocatul Remus Borza a fost numit preşedintele Polisano, un grup de 17 firme cu activităţi în principal în in­dustria medicamentelor, care anul trecut a realizat afa­ceri de peste 350 mil. euro şi care a fost dezvoltat de omul de afaceri Ilie Vonica, care a decedat în urmă cu două luni.

 „Urmează ca joi să plec la Sibiu (unde are sediul grupul Polisano – n.red.), iar luni voi fi prezentat oficial. În două-trei săptămâni vom inaugura oficial spitalul (al doilea al grupului – n.red.), care niciodată nu a fost inaugurat şi care până la finalul anului va fi operaţional în proporţie de 100%. (…) Vreau să duc aceste firme acolo unde le-a visat Ilie. Vor urma evaluări ale echipei de management. Este posibil să aduc şi manageri noi“, a spus Remus Borza.

 Avocatul Remus Borza, care deţine casa de avocatură Borza şi Asociaţii şi firma de insolvenţă Euro Insol, afirmă că principala sa responsabilitate va fi să gireze managementul operaţiunilor Polisano, grup dezvoltat în jurul distribuitorului de medicamente cu acelaşi nume care anul trecut a realizat o cifră de afaceri de 330 mil. euro.

 Borza mai spune că analizează fiecare firmă din grup, scopul fiind îmbunătăţirea indicatorilor financiari. Mandatul său de preşedinte este de un an.

Articolul precedent  |  Toate articolele  |  Urmatorul articol

Alte articole


Sep 10, 2014

Ambasadorul Franţei vizitează Polisano, în perspectiva organizării Congresului anual al medicilor francezi

citeste mai mult
Aug 19, 2014

Avocatul Remus Borza a fost numit preşedinte al grupului Polisano, cu un mandat de un an 

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Criza a sporit numarul insolventelor, dar in acelasi timp a marit si averile avocatilor. Anual 22.000 de companii isi anunta intrarea in insolventa, de aceea avocatul Remus Borza spune ca pe timp de criza, insolventa a devenit cea mai buna afacere.

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Pe 21 mai, la Sala Palatului, avocaţii bucureşteni îşi vor alege conducerea, adică Decanul, Consiliul, Comisia de Disciplină şi Comisia de Cenzori, pentru următorii patru ani.

citeste mai mult
Aug 17, 2012

Borza si Asociatii a inchiriat 750 mp in proiectul de birouri Opera Center, prima cladire de birouri moderna dezvoltata in Bucuresti, a anuntat compania de consultanta imobiliara CBRE Romania, care a intermediat tranzactia.

citeste mai mult