Media
Remus Borza, numit preşedinte al grupului Polisano
Avocatul Remus Borza a fost numit preşedintele Polisano, un grup de 17 firme cu activităţi în principal în industria medicamentelor, care anul trecut a realizat afaceri de peste 350 mil. euro şi care a fost dezvoltat de omul de afaceri Ilie Vonica, care a decedat în urmă cu două luni.
„Urmează ca joi să plec la Sibiu (unde are sediul grupul Polisano – n.red.), iar luni voi fi prezentat oficial. În două-trei săptămâni vom inaugura oficial spitalul (al doilea al grupului – n.red.), care niciodată nu a fost inaugurat şi care până la finalul anului va fi operaţional în proporţie de 100%. (…) Vreau să duc aceste firme acolo unde le-a visat Ilie. Vor urma evaluări ale echipei de management. Este posibil să aduc şi manageri noi“, a spus Remus Borza.
Avocatul Remus Borza, care deţine casa de avocatură Borza şi Asociaţii şi firma de insolvenţă Euro Insol, afirmă că principala sa responsabilitate va fi să gireze managementul operaţiunilor Polisano, grup dezvoltat în jurul distribuitorului de medicamente cu acelaşi nume care anul trecut a realizat o cifră de afaceri de 330 mil. euro.
Borza mai spune că analizează fiecare firmă din grup, scopul fiind îmbunătăţirea indicatorilor financiari. Mandatul său de preşedinte este de un an.